Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi - Scurtă descriere

Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi - Scurtă descriere
21-10-2020
- Denumirea şcolii: Şcoala Gimnazială „Mihail Kogǎlniceanu” Dorohoi;
- Adresa: 715200 Dorohoi, Aleea Dumbrava Nr.2, telefon/fax: 0231 610134;
- E-mail: scoala8dorohoi@yahoo.com
- Web: www.scoala8dorohoi.ro
 
 
Viziunea Școlii
Școala Gimnaziala „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi  își propune formarea elevilor ca personalități armonioase-creativ-pragmatice, interogative,încrezătoare în forțele proprii, atașate valorilor autentice, naționale și europene-capabili să devină cetățeni implicați într-o societate competitivă.
 
 
Misiunea școlii
Școala Gimnaziala ,,Mihail Kogălniceanu”asigură dimensiunea europeană în educația elevilor,formarea și dezvoltarea unor competențe curriculare și a unor valori atitudinale care să le permită adaptarea cu succes la o societate a cărei vârstă va fi cea a oamenilor educați.
 
 
Scurt istoric
Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, jud. Botoșani e o instituție de învățământ relativ tânără, care a fost inauguratǎ la 1 noiembrie 1989, prin Dispoziţia nr.438 din 3 octombrie 1989 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular, judeţul Botoşani. Școala este situatǎ în cartierul Plevna.
 
La vremea înființării, școala număra 35 de clase cu 1263 elevi. Peste 10 ani, în anul şcolar 1998-1999, numărul de clase a crescut la 52, iar numărul elevilor a ajuns la 1755. În prezent avem 25 de clase cu 676 elevi.
 
Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este o unitate deschisă pentru elevi, părinţi şi cadrele didactice tinere care doresc să lucreze la şcoala noastră, în contextul mesajului indus în zona oraşului Dorohoi de rezultatele obţinute în ultimii ani de către colectivul nostru didactic şi de elevi. Şcoala promovează spiritul de echipă ca factor dinamizant al triadei şcoală - familie – comunitatea locală, într-un climat stimulativ, care asigură tuturor  elevilor şanse egale la educaţie şi posibilitatea valorificării depline a calităţilor native ale acestora.
 
Şcoala este cea care veghează la siguranţa fizică şi emoţională a elevilor ca factori activi  în procesul educativ şi la posibilitatea ca aceștia să devină cetăţeni responsabili şi implicați în societate. Şcoala devine un mediu primitor pentru părinţi, răspunde nevoilor acestora şi oferă sprijinul necesar pentru ca ei să se poată implica în procesul de învăţare.  La nivelul şcolii s-au pus bazele Asociaţiei „M.K. DOR-Pǎrinţi pentru copii”  care a fost infiinţată în scopul atragerii şi gestionării legale a resurselor financiare pentru creşterea calităţii activităţilor din şcoală.
 
 
Evoluția școlii
Primul deceniu de existenţă a şcolii a fost unul al afirmării identităţii ei în contextul şcolilor din zona Dorohoi şi din judeţ, pe de o parte, iar pe de altă parte, a fost unul al strângerii rândurilor colectivului nostru didactic, de elevi şi de părinţi. Nu greşim dacă afirmăm că am evoluat de la „a fi o formaţie de lucru” la „a deveni o forţă” în sensul asigurării unui învăţământ de calitate, convinşi fiind că educaţia este un dar, nu o povară. 
 
În mod fericit, primul deceniu de existenţă a şcolii s-a încheiat prin atribuirea denumirii: Şcoala cu clasele I-VIII, Nr.8 „Mihail Kogălniceanu” (prin dispoziţia nr.127 din 22 iunie 1998 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, începând cu 1 iulie 1998). La 31 octombrie 1998, într-o atmosferă entuziastă şi emoţionantă, greu de repetat în viitor, cu alte ocazii, a fost dezvelit bustul lui Mihail Kogălniceanu.
 
De asemenea, şcoala este participant activ în derularea a numeroase proiecte şcolare dintre care se pot aminti:
- Derularea proiectului şcolar Comenius „Înfrăţire prin Internet” în parteneriat cu şcoli din Franţa, Germania, Spania, Anglia; 
- 17.02.2004 – şcoala primeşte certificatul European Label pentru proiecte inovative în domeniul predării şi învăţării limbilor străine, decernat de Comisia Europeană; pagina web a şcolii noastre a fost postată pe site-ul Agenţiei Socrates ca exemplu de bună practică;
- participări la cursuri de formare Comenius (burse) în Italia, Franţa, Anglia, Cipru începând cu 2003 (9 cadre didactice);
- proiect şcolar Comenius „Legendele noastre – legendele voastre” în parteneriat cu şcoli din Germania, Franţa, Polonia şi Turcia;
- coordonatori ai proiectului  şcolar Comenius „Roads to the Roots” în parteneriat cu şcoli din Bulgaria, Turcia şi România.
- Proiect Erasmus+ ”Multicultural Aspects în Our Schools”, 2017-2020
- Proiect Erasmus+ „Our Milieu Throgh Our Camera”, 2020-2022
- Proiectul Comunitatea Marginalizată Plevna- program integrat de măsuri de intervenție, Apel POCU/140/4/2 ”Reducerea numărului de comunități marginalizate (non-romă), aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin implementarea de măsuri integrate”, programul de tip Școală după școală și Școala de vară
 
De-a lungul anilor, am avut elevi care au strălucit prin performanţe. Alţii le-au urmat îndeaproape sau au dovedit că educaţia primită în şcoala noastră le-a asigurat cheia succesului şi a împlinirii lor socio-profesionale. Școala s-a făcut remarcată în ultimii ani prin faptul că a obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională, reușind să surclaseze școli de elită  botoșănene. Astfel, instituția nostră a ocupat locuri fruntașe în ierarhia pe județ, situându-se printre primele zece în ultimii cinci ani , obținând note de 9 și 10 atât la limba și literatura română cât și la matematică și înregistrând un procent de promovabilitate greu de egalat.
 
În anul școlar 2014-2015, 14 elevi au obținut note de 9 și 10 la limba și literatura română, 22 de elevi au avut note de 9 și 10 la matematică, media generală la limba română a fost de 8,35, media generală la matematică a fost de 8,26 iar media generală EN – 8,30.
 
În anul școlar 2015-2016, 27 de elevi au obținut note de 9 și 10 la română și 20 de elevi au avut astfel de rezultate la matematică, media EN limba română  - 8,55, media EN matematică – 7,76, iar media generală EN s-a ridicat la 8,15, cu o promovabilitate de 96,9%.
 
În anul școlar următor, 2016-2017, un număr de 21 de elevi s-au bucurat de note de 9 și 10 la limba română și 22 de elevi au avut medii cuprinse între 9 și 10 la matematică, media generală EN limba română fiind 8,31 și la matematică 7,61 iar media generală EN a fost de 7,96, cu promovabilitate de 95,07%.
 
În anul școlar 2017-2018 la examenul de Evaluare  Națională au participat 89 de elevi iar 28 de elevi au obținut note între 9 – 10. Din acești 28 de elevi 9 au luat nota maximă, 10(zece). La matematică numărul elevilor cu medii între 9 și 10 a fost de 9 iar 2 dintre ei au obțunut 10. Media generală la Evaluare Națională, limba română a fost 7,88, cu un procent de promovabilitate de 95,5 % iar la matematică vorbim de o medie generală de 6,73 cu o promovabilitate de 82,02% . 
 
În anul școlar 2018-2019 la examenul de Evaluare  Națională au participat 82 elevi.
Media generală: 7,33
Limba română: 8,17 ( 95,12 %)
Matematică: 6,74 ( 80,48%)
 
În anul școlar 2018-2019 la examenul de Evaluare  Națională au participat 97 elevi.
Media generală: 7,63
Limba română: 8,21 
Matematică: 7,05
 
Resurse umane
Personalul salariat este format din 59 de angajați, din care 47 cadre didactice. Activitatea didactică este sprijinită de personalul didactic auxiliar , administrativ și nedidactic.
 
Din cele 47 cadre didactice, care activează în acest an școlar,  2 profesori au doctorat, 32 au gradul didactic I, 2 au gradul II, 6 au definitivare în învăţământ și 7 sunt debutanţi.
 
La începutul anului şcolar au fost înregistraţi 579 elevi, din care  293 elevi cuprinşi în13 clase la învăţământul primar şi 286 elevi cuprinşi în12clase gimnaziale.
 
Personalul  nedidactic şi didactic auxiliar:
1. Secretar şef
2. Secretar 
3. Contabil 
4. Bibliotecar în CDI
5. Informatician
 
ȘCOALĂ
- 2  posturi muncitori de întreținere
- 3 posturi îngrijitor
- 1 post paznic
 
SALA DE SPORT
- 1 post îngrijitor
- 1 post paznic
 
ELEVII
Eforturile colectivului didactic se concentrează  asupra educabililor, atât în privința calității actului didactic, cât și a ameliorării frecvenţei, implicarea în activităţi extraşcolare şi acţiuni de voluntariat. 
 
A)Efective: 
Identificarea și analiza tendințelor demografice:
 
An școlar 2014-2015:
Ciclul de învățământ:
- Primar 370
- Gimnazial 312
 
An școlar 2015-2016:
Ciclul de învățământ:
- Primar 374
- Gimnazial 326
 
An școlar 2016-2017:
Ciclul de învățământ:
- Primar 348
- Gimnazial 345
 
An școlar 2017-2018:
Ciclul de învățământ:
- Primar 344
- Gimnazial 329
 
An școlar 2018-2019:
Ciclul de învățământ:
- Primar 335
- Gimnazial 305
 
An școlar 2019-2020:
Ciclul de învățământ:
- Primar 316
- Gimnazial 306
 
An școlar 2020-2021:
Ciclul de învățământ:
- Primar 289
- Gimnazial 286
 
Resurse materiale existente şi funcţionale în şcoală
Școala dispune de:
- 17 săli de clasă, toate dotate cu mobilier ergonomic, videoproiector, tablă magnetică, calculator;
- un laborator - informatică;
- un laborator chimie-fizică, dotat corespunzător activităților necesare;
- un cabinet psihologic;
- un cabinet medical;
- un Centru de Documentare și Informare.
 
Școala este conectată la Internet și utilizează în procesul de învățământ 34 de calculatoare, din care 21 de către elevi, 3 de personalul didactic, iar 10 de administrație.
 
Baza sportivă
Școala dispune de un teren de sport în aer liber și o Sală de sport cu teren acoperit cu covor din cauciuc special, în suprafață de 800 m.p.
 
„8ează pentru Şcoala 8!” a constituit deviza școlii de-a lungul timpului,  punctele cheie ale echipei manageriale fiind atragerea populației școlare și realizarea unui învățământ de calitate în concordanță cu exigențele societății contemporane. 
 
Director, 
Profesor Luca Otilia-Stela
 
Director adjunct,
Profesor Mihai Iordana

Toate materialele prezentate în acest website sunt proprietatea ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI