Școala Mihail Kogălniceanu Dorohoi a câștigat titlul „Tedi - Școala Siguranței”

Școala Mihail Kogălniceanu Dorohoi a câștigat titlul „Tedi - Școala Siguranței”
17-04-2018
Pentru fiecare copil, clasa I este începutul unei noi etape importante a vieții. Perioada școlii este o extraordinară aventură: cunoașterea lumii, legarea unor noi prietenii, însușirea unor abilități importante. Școlarii de clasa I se confruntă cu noi provocări, au parte de primele succese și iau primele decizii fără ajutorul părinților.
 
Lumea contemporană, în afara nenumăratelor posibilități de dezvoltare, atrage după sine și multe pericole, al căror nivel era nu demult cu totul diferit. Siguranța copiilor este pândită de multe pericole: în drum spre școală, la școală, acasă sau la joacă. Părinții, învățătorii, dar și instituții precum Poliția depun eforturi pentru a ocroti copiii și a le asigura siguranța în orice situație. Un element important al acestor acțiuni este educarea copiilor, astfel încât să conștientizeze posibilele pericole, să învețe cum să le evite și cum să procedeze în cazul apariției lor.
 
”Tedi - Școala Siguranței” este un program educațional care se înscrie în inițiativa remarcabilă a îmbunătățirii siguranței celor mici din clasa I. Programul este inițiat de firma Tymbark Maspex România și brandul Tedi, împreună cu Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice și Ministerul Afacerilor Interne prin Poliţia Română. Broșura pregătită pentru dumneavoastră are rolul de a ajuta la transmiterea cunoștințelor necesare copiilor, prin care aceștia să înveţe cum să fie în siguranță pe stradă, la școală și acasă. Vă invităm să folosiți materialele educative din cadrul programului „Tedi - Școala Siguranței”, a căror versiune electronică o puteți descărca de pe site. La rubrica „PENTRU COPII”, se poate găsi și versiunea electronică a cărții de colorat pentru copii cu jocuri și activități distractive pe tema siguranței, iar la rubrica „PENTRU PĂRINŢI” – pliantul informativ, cu sfaturile pe care părinții ar trebui să le dea copiilor.
 
Acest program a fost demarat prima dată în anul 2009, în Polonia, de către Grupul Maspex prin brandul Puchatek (în România, brandul corespondent este Brumi), alături de Oficiul de Prevenire din cadrul Poliției Poloneze și de Ministerul Educației şi este cea cea mai mare campanie de siguranță inițiată în această ţară pentru elevii de clasa I, cu peste 1.200.000 de elevi participanţi până acum.
 
În România, în anul şcolar 2013-2014, proiectul s-a desfășurat ca program-pilot în județul Prahova, fiind organizat de către Tymbark Maspex România (prin brandul Brumi), Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Inspectoratul Județean de Poliție Prahova în 129 de școli cu 4.316 de elevi de clasa I.
 
În anul şcolar 2015-2016, a avut loc implementarea programului la nivel naţional, campania fiind organizată de către Tymbark Maspex România prin brandul Tedi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Poliţia Română în 645 de şcoli cu 30.023 de elevi de clasa I, sub denumirea Şcoala Siguranţei Tedi.
 
La cea de-a doua ediţie a programului, organizată pe parcursul anului 2016-2017, numarul şcolilor şi numărul elevilor participanţi au crescut. 32.264 de elevi din 935 de şcoli din România au participat în acest an şcolar la activităţi privind siguranţa.
Implicarea cadrelor didactice îndrumătoare la clasa I şi prezenţa în şcoli a reprezentanţilor Poliţiei Române, parteneri ai programului, au contat foarte mult în buna desfăşurare a programului.
 
Educarea copiilor în domeniul siguranței este un proces de lungă durată, care necesită multă implicare, atât din partea părinților, cât și a învățătorilor. Avem totuși speranța că, datorită acestei acțiuni, vom reuși împreună să facem un următor mare pas în direcția creșterii siguranței copiilor noștri.
 

Toate materialele prezentate în acest website sunt proprietatea ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI