Delegația școlii prezentă la o primă reuniune de proiect în cadrul Programului Erasmus+

Delegația școlii prezentă la o primă reuniune de proiect în cadrul Programului Erasmus+
26-02-2018

 În perioada 11-15 decembrie 2017 Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi a participat la o primă reuniune de proiect în cadrul Programului Erasmus+.

 
Titlul proiectului este Interkulturelles Lernen an unseren Schulen – Innovative Bausteine zur Umsetzung in wichtigen Fachern („Multicultural Aspects in Our Schools”). Proiectul are drept coordonator o școală din Germania, se va desfășura în perioada 1 septembrie 2017-31 august 2020; limba de derulare a proiectului este limba engleză.
 
Scopul principal al proiectului îl constituie incluziunea socială în contextul realității  complexe a lumii de azi, în care coexistă un amalgam de identități culturale.
 
Activitățile circumscrise proiectului vizează:
- asigurarea de asistență migranților și refugiaților în procesul integrării în comunitățile școlare, pentru diminuarea frustrării, a agresiunii, a excluderii,  respingerii și  a eșecului școlar;
- crearea unui climat intercultural deschis, tolerant, empatic;
- implicarea în realizarea unor materiale digitale inovatoare, atractive.
 
Proiectul înglobează șase module:
1. literatură și teatru;
2. muzică și dans ;
3. artă plastică - 
4. dialog interreligios;
5. istorie și politică ;
6. cultura de zi cu zi – care au în intenție să arate că învățarea interculturală se paote face și cu alte  dicipline de bază. 
 
Această primă reuniune de proiect din Italia, Marigliano a avut ca temă modulul 1. Literatura și teatrul – modalități de recunoaștere  a propiilor rădăcini culturale. 
 
In cadrul acestui modul elevii au lucrat cu literatura care este o sursă importantă de a ne cunoaște rădăcinile culturale. Ei au citit basme, legende, balade și au făcut prezentări  în limba engleză ale acestora într-un mod productiv folosind diferite aplicații (storybird, pixton, plotagon). S-a discutat despre influența literaturii asupra dezvoltării culturii. S-a luat parte la alegerea logo-ului. In prealabil, fiecare țară a trebuit să-și prezinte propunerea și pe blogul proiectului, multiculturalaspectsinourschools.blogspot.ro.
 
Tot cu această ocazie au avut loc și vizite de lucru în diferite zone de interes, reprezentative pentru literatura italiană și cea universală în egală măsură.
 
Coordonator de proiect,
Prof. Mihai Iordana-Daniela

Toate materialele prezentate în acest website sunt proprietatea ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI